Unul dintre cele mai mari riscuri ale unei case de amanet la achizitia sau scoaterea la licitatie a unui bun consta in probabilitatea 
ca articolul care face obiectul tranzactiei sa fie furat. Este aproape imposibil de determinat daca un ceas sau un televizor a facut obiectul unui furt doar prin analiza aspectului articolului, motiv pentru care agentul de amanet trebuie sa isi ia masuri de precautie suplimentare atunci cand accepta un bun, cum ar fi solicitarea documentelor de identitate (sau chiar amprentelor in anumite cazuri) pentru a preintampina situatiie neplacute. Adesea, casa de amanet furnizeaza o lista cu seriile produselor politiei locale, pentru a confirma ca articolele nu au fost raportate ca furate. Agentul de amanet are datoria de a pastra toate bunurile pentru o anumita perioada de timp (de regula doua sau trei luni) inainte de a le pune spre vanzare, nu numai in vederea acordarii unei sanse reale persoanei care a oferit produsul spre amanet de a-l rascumpara, dar si pentru a acorda un ragaz de investigatie si detectare a eventualelor tranzactii ilegale politiei.
In vreme ce activitatea de amanet ar putea fi perceputa ca un simblo al lacomiei omenesti, Sfantul Ocrotitor al agentilor de amanet confera activitatii o mostenire incarcata de simbolul uneia dintre cele mai generoase fiinte umane de-a lungul tuturor timpurilor, si anume Sfantul Nicolae, cunoscut pentru bunavointa sa. O intamplare il infatiseaza ca un salvator celor trei fiice ale unui om sarac, lipsite de zestre pentru a se putea marita, oferindu-le acestora trei pungute cu aur, aruncate pe fereastra in timpul noptii, pentru a compensa lipsurile mostenirii. Conform unor verisuni ale legendei, Sfantul Nicolae ar fi aruncat cate o punguta pe rand, in trei nopti consecutive. In cea de-a treia noapte, omul sarac ar fi incercat sa descopere identitatea misteriosului binefacator, insa Sfantul Nicolae a actionat cu perspicacitate si a aruncat punguta pe cosul sobei. Povestea a suferit mici modificari (facandu-si aparitia un ren si schimbarea aurului cu jucarii) pentru a da nastere mult iubitei legende a lui Mos Craciun. In randul persoanelor protejate de Sfantul Nicolae se inscriu hoti, persoane acuzate pe nedrept, copii si farmacisti.
Vreme indelungata, cartile de istorie consemnau ca prima calatorie spre lumea noua a lui Christopher Columb din 1492 ar fi fost finantata de regina Isabella a Spaniei, care isi amanetase coroana intr-o diversiune pentru a spori capitalul investit in expeditie. Operatiunea a fost intre timp demascata; pana in momentul in care Columb a fost gata de imbarcare spre noua lume, Isabella isi amanetase deja majoritatea bijuteriilor, inclusiv o perla si un colier cu rubine pe care le primise de la regele Ferdinand ca dar de nunta si coroana de Castilia. Aceasta le-a incredintat negustorilor din Valencia si Barcelona pentru a finanta campania impotriva maurilor si a fonda Inchizitia Spaniola. Mai este mentionat si ca Isabella si-ar mai fi amanetat si alte bijuterii de valoare mai redusa pentru reusita expeditiei lui Columb si ca aceasta miscare ar fi atras si mai multi investitori, precum organizatia de politie Santa Hermandad, care ar fi finantat cea mai mare parte din investitia necesara traversarii echipajelor Nina, Pinta si Santa María de-a lungul Atlanticului.
Majoritatea caselor de amanet servesc intereselor acelor persoane care sunt nevoite sa-si amaneteze bunuri de valoare precum coliere sau un inel in schimbul unei sume cat sa acopere chiria lunara, insa in ultimii ani asistam la un nou trend in domeniu. Creditorii colaterali (un eufemism fantezist pentru casele de amanet de lux) deservesc persoanele bogate, cu o putere materiala peste medie, acea clientela aflata in momente de lipsa de lichiditati, care are nevoie de un influx de capital rapid. Adeseori, suma imprumutata este necesara unei noi investitii sau platii salariilor si furnizorilor in decursul unei luni neproductive. Imprumuturile pot avea valori de ordinul miilor de dolari, ajungand chiar la milioane, iar tranzactiile colaterale pot avea ca obiect masini sport exotice, opere de arta nepretuite sau bijuterii pe care oamenii normali nu le-ar putea vedea decat in spatele unor vitrine in interiorul muzeelor. Ratele de dobanda ale acestor imprumuturi pot fi enorme, ajungand in Texas, de pilda, la procente precum 240% anual.
